Silvia Dumitrescu s-a prezentat la Curtea de Apel cu umbrela din dotare, hotărâtă să-și pună vocea în slujba eliberării lui Călin Georgescu. Din păcate, după atâta timp în care a cântat pe scenele țării, artista a descoperit că vocea nu mai are aceeași putere ca pe vremuri. Judecătorii nu au reușit să audă strigătele de susținere, iar Guru a rămas în arest, deși admiratorii săi făcuseră tot posibilul să-l scoată de acolo cu forța corzilor vocale.
Incidentul a provocat îngrijorare în rândul suveraniștilor, care se întreabă acum cine va mai putea să-l elibereze pe Călin Georgescu dacă nici măcar artiștii consacrați nu mai au voce pentru asta. Silvia Dumitrescu ar putea reveni la Curtea de Apel cu un microfon și un amplificator, dar există riscul ca judecătorii să considere manifestația concert și să-i ceară autorizație de spectacol.
