Celebra mătușă Tamara părea să fi intrat de câțiva ani într-o perioadă mai puțin propice din punct de vedere financiar. Ultima dată când am auzit ceva despre dumneaiei a fost atunci când celălalt fiu al lui Adrian Năstase, fiul cel mare, își deschisese o terasă în Herăstrău. După acel moment, se părea că biata mătușă a dat faliment. Iată însă că nu a fost deloc așa. Mătușa nu a dat faliment, ci doar a așteptat cuminte, în liniște, noile oportunități de investiții. Cum ar fi hotelul de 50 de camere pe care și-l face nepoțelul Mihnea Năstase la Poiana Brașov – după cum anunță presa locală.
Felicitări doamnei mătușa Tamara pentru că se menține în afaceri. Oare nu ar vrea să bage și la Dinamo niște bani, ca să ieșim și noi de sub amenințarea ligilor inferioare?
