Mirabela Grădinaru ar fi refuzat cererea în căsătorie făcută de Nicușor Dan, deoarece că dragostea pentru țară nu se dovedește cu acte la Starea Civilă. Partenera președintelui poate să-și îndeplinească în continuare îndatoririle de primă doamnă și fără să devină soția oficială a șefului statului. În fond, România are destule probleme și fără să mai consume bani publici pe o nuntă prezidențială.
Nicușor Dan ar fi acceptat decizia cu înțelegerea unui om care știe că, în viața publică, nu toate proiectele se finalizează prin semnarea unui document. Cei doi pot continua să reprezinte țara împreună, fără să fie nevoie de un certificat care să confirme că formează un cuplu. Mai mult, Mirabela ar putea deveni un exemplu pentru românii care vor să-și servească patria fără să se lege de ea prin acte.
