Toată lumea se întreabă de ce Siegfried Mureșan i-a cerut președintelui Nicușor Dan timp de gândire atunci când a fost anunțat că este noul premier desemnat.
Gestul a provocat și nedumerire în PSD și AUR, unde gândirea este considerată o formă suspectă de tergiversare. În politica românească, de regulă, întâi se reacționează, apoi se votează, după care se caută o explicație. Mureșan a venit cu o idee revoluționară: să se gândească înainte.
